Peru - incursiune in tara incasilor Catalin Dumitrache

In 2022, calatoria mult asteptata in Peru a venit in sfarsit. Calatorul din mine era entuziasmat, iar cel pasionat de istorie era oarecum intrigat si putin precaut, tinand cont de misterele inca.

Emotiile privind organizarea locala au fost inutile: stiam de la colegele mele ca partenerul din Peru este unul dintre cei mai apreciati de catre turisti pe baza serviciilor oferite in aceasta destinatie.

In timp ce zburam inapoi, intorcandu-ma de la Lima, am apasat butonul de derulare si am revazut in minte cele opt zile petrecute in Peru. Se plimbau imagini clare si foarte reale, inca prea pline de emotii pentru a fi etichetate in graba ca amintiri. Am inceput sa scriu imediat, gandindu-ma ca voi asterne acele ganduri ca o marturie a jurnalului virtual de calatorie pe care eram obisnuit sa-l completez atunci cand ma intorceam din calatorii. Curand mi-am dat seama ca acel fluviu de cuvinte era mult mai dens decat o pagina de jurnal, ca nu a existat un inceput si nici un sfarsit si ca unele pasaje spuneau multe, poate prea multe, despre mine.

Revenirea la viata reala a fost putin apasatoare: caldura arzatoare din Bucuresti, care m-a lovit imediat ce am parasit aeroportul, a fost la fel de enervanta ca un ceas cu alarma stridenta care intrerupe un vis frumos, unul dintre acelea de care, dimineata, iti amintesti in cele mai mici detalii. Desi am incercat, cu putina convingere, trebuie sa admit, sa restabilesc ordinea obisnuita care imi guverneaza zilele, gandurile pe care le scrisesem pe acea hartie, la sfarsitul aventurii mele peruane, s-au aprins in acel moment si m-au tarat inapoi in America de Sud, anuland orice incercare de a reveni la rutina obisnuita.

Asa ca m-am hotarat sa cedez tentatiei si sa-mi rasfat acele ganduri: am sa va spun de ce calatoria in Peru a fost, fara indoiala, una dintre cele mai frumoase din viata mea.

Peru a fost dintotdeauna visul de pe “panoplie”, fiind o tara fascinanta prin misterele sale. In copilarie, in lungile zile toride de vara, atunci cand asteptam nerabdator meciurile campionatelor mondiale de fotbal, acolo unde apareau vestitele echipe sud americane, obisnuiam sa completez un registru in care erau trecute tarile preferate. Si cum indrageam enorm echipa de fotbal a Braziliei, aveam clar trasata ideea de a merge prima data in America de Sud, in aceasta tara imensa. Pana atunci cand, la campionatul din 1982 apare “pestrita” echipa a Perului, care mi-a atras atentia si m-a determinat sa caut tot mai multe detalii geografice despre ea.

Putine locuri pe lumea asta se pot lauda cu o gama atat de variata de istorie, cultura, peisaj, relief, obiective protejate, tinte turistice, clima, flora si fauna, dar peste toate acestea imaginarul este cuprinzator ascultand narativul despre legendele locului. Insa in mod real este bine de luat in seama, caci trebuie sa realizezi ca aici ajungi intr-una dintre intersectiile importante ale planetei. In acest punct de pe glob se intersecteaza unele dintre cele mai grandioase minunatii planetare: cea mai mare calota glaciara tropicala din lume, cel mai lung lant muntos din lume (Muntii Anzi - 7.500 km), lacul navigabil situat la cea mai mare inaltime din lume (Lacul Titicaca), fluviul cu cel mai mare curs de apa dulce din lume (Amazon). Nu stiu sigur de ce, dar odata cu trecerea timpului ideea de a ajunge in Machu Picchu a reprezentat intotdeauna emblema aventurii pentru mine.

Am vazut in aceasta tara locuri de o frumusete pura si perfecta, care pareau pictate de Mama Natura, am vizitat orase complet diferite de cele pe care le vazusem pana in acel moment, am gustat alimente si bauturi noi.

Peru mi-a satisfacut curiozitatile de calator asa cum putine alte locuri au facut-o pana acum, dar nu numai din acest motiv va ramane in topul celor mai placute amintiri. Aceasta calatorie a venit la sfarsitul unui an mai special, un an in care viata mea a fost data peste cap, fara indoiala; de la rutina de la munca, de la aspectele afective legate de cei dragi, la perspective, la visuri: dupa aceea nimic nu a ramas la fel ca inainte, ca dupa un “cutremur”. In timp ce ma uitam la semnele albe si verzi, agatate pe multe cladiri peruane din Lima, pe care scria „zona sigura in caz de cutremur”, m-am gandit ca poate nu a fost o coincidenta sa ajung in aceasta tara cu probleme geologice: Peru a fost de mai multe ori, chiar si destul de recent, zguduita de cutremure teribile care, pe langa distrugerea cladirilor, drumurilor, conductelor, au modificat iremediabil si morfologia unor teritorii. Iata prima lectie pe care am invatat-o din aceasta calatorie: cutremurele sunt destabilizatoare si distructive, dar tot ce ramane este sa iti sufleci manecile si sa o iei de la capat, incercand sa construiesti o baza mai solida.

In Lima totul este intr-o miscare permanenta si chiar si trecutul este in mod constant redescoperit. Lima, plina de bogatii din epoca coloniala, este singura capitala din America de Sud care este amplasata la ocean si este catalogata drept capitala gastronomica a Americii Latine.

Simteam diferenta de fus orar si entuziasmul pentru inceputul aventurii, asa ca trezirea dupa prima noapte s-a petrecut devreme si, cum nu prea iti mai vine sa te reintorci la culcare, am decis sa ma indrept catre un ritual placut, la micul dejun, consumand un ceai din frunze de coca, dar mai presus de toate mi-am pus falcile in miscare incepand sa gust niste mancaruri locale: yuca, manioc, un tubercul asemanator cu cartofii care evident ca este bun prajit si merge foarte bine cu omleta si alte legume la gratar, apoi clatite cu miere cu arome diverse, cornuri si paine prajita cu dulceata de soc si aguaymanto, o boaba de padure de culoare aurie cu gust acrisor, numita si „cires peruan”. 

Dupa micul dejun, am trecut in revista vestigiile semnificative din centrul vechi, straduindu-ne sa facem abstractie de “militienii plantati” la fiecare colt de strada de pe tot acest perimetru central din piata principala. Plaza de Armas este bine intretinuta, ampla, cu o fantana veche de pe la 1650 in centru. A fost prima asezare spaniola si in ea se afla amplasate Palatul Guvernului, cel al Arhiepiscopului si Catedrala orasului. Dupa ce am asistat accidental la schimbarea garzii de la palatul prezidential, am mers pe malul oceanului pentru un pranz copios, unde am incercat alte si alte preparate culinare extraordinare, pe urma am strabatut cartierul Barranco, unul dintre cele mai populare ale orasului, cu arta urbana plina de culoare, baruri si cafenele ascunse, conace vechi si case de vara vibrante, continuand plimbarea pe promenada ce strajuieste oceanul, Malecon (Miraflores Boardwalk), de unde se pot admira panorame minunate ale Pacificului si privelisti de neuitat ale Limei. Am fost rasplatiti la final, privind un superb apus de soare peste ocean si am scrutat privelistea de la Larco Mar, acolo unde exista un punct de belvedere spectaculos cu un centru comercial in aer liber si un parc cu mai multe niveluri.

Ne-am delectat ulterior cu mirificul spectacol al jocului apei, luminii, sunetului si culorilor in Parcul “Circuitul Magic al Apei”. Aici turistul se poate bucura de un parcurs uimitor al celor 13 fantani ornamentale care sunt controlate electronic si, impreuna cu un set de lumini sincronizate, ofera un spectacol vizual electrizant. Am incheiat seara ratacind pe strazile cartierului Miraflores, ocolind parcul Kennedy si pierzandu-ne in multime la Mercado San Ramon. Aceasta este o locatie inaugurata recent, in decembrie 2021, realizata ca o Piata Gastronomica ce reflecta diversitatea peruana si gazduieste 25 de standuri cu alimente cu diferite preparate sezoniere peruane: creole, marine, jungle, chifa, peruano-japoneze, internationale, printre altele.

A doua zi un zbor scurt ne duce la Puno, insa fara o aclimatizare corespunzatoare sansele aparitiei unor “secvente de moleseala” sunt inevitabile. Toata lumea vorbeste despre posibilitatea aparitiei acestei reactii a organismului, ca urmare a cantitatii diminuate de oxigen la inaltimi mai mari de 2500 m. Am intrebat mai multi ghizi si oameni de pe la hotel cam cati dintre clientii lor necesita oxigen suplimentar. Mi-au spus ca aproximativ 10%. Raul de inaltime este o reactie “personala”, depinde de modul de adaptare al fiecarui organism. Se manifesta in primele 12 ore de regula, prin dureri de cap, senzatia ca aerul nu e de ajuns (in special noaptea), rau de la stomac, lipsa poftei de mancare etc. Ghizii montani spun ca in primul rand problema este una psihica, de setare mentala gresita si apoi vine de la faptul ca turistii nu acorda suficient timp aclimatizarii. Asta inseamna fie urcare treptata, cu autocarul, fie 2-3 zile de acomodare inainte de a urca pe munte sau de a face activitati mai solicitante. Desigur ca pentru a trece peste aceste probleme sunt multiple recomandari - ceai din frunze de coca, hidratare multa (cu apa), bomboane cu lamaie sau coca si mancare foarte usoara. Exista si medicamente, insa nu sunt incurajate pe plan local decat cu avizul medicului si in cazuri foarte grave.

Hotelul ar trebui sa aiba 2 caracteristici determinante pentru un sejur in Puno: apa calda curenta si sistem de incalzire, doua lucruri deloc considerate comune si care fac diferenta. Nu numai atat, la cerere au la dispozitie si butelii de oxigen pe care le duc in camera pentru a ajuta la respiratie, pentru acei turisti la care persista simptomatologia specifica.

Dupa o noapte in care pe mine m-au incercat ceva frisoane, suntem deja pregatiti in zori sa plecam catre Lacul Titicaca. Pornim pe la 07:30 si ne desprindem de la tarm, continentul se indeparteaza iar apa lacului devine de un albastru intens. La bord, ghidul ne arata pe harta unde ne aflam, astfel incat sa putem intelege conformatia zonei inconjuratoare si punctul in care cele doua peninsule din fata lui Puno lasa un pasaj catre lacul larg deschis care duce in inima lacului Titicaca. Suntem la 3800 m deasupra nivelului marii, iar in Taquile vom ajunge la 4000 m dupa un trekking care ne va duce in varful insulei.

Barca acosteaza pe partea insulei vis-a-vis de Puno si cu fata la Bolivia, al carei pamant se vede in departare. Pasim pe o poteca abrupta si simtim respiratia intensa ca urmare a schimbarii de altitudine. 

Pentru locuitorii din Taquile, turismul a fost o binecuvantare: sunt vegetarieni, nu mananca animalele pe care le cresc si traiesc din produsele pe care le ofera pamantul intr-un mediu restrans. Cu turismul au reusit sa-si schimbe dieta si mai ales sa se conecteze mai des cu Puno, imbunatatind considerabil conditiile de viata, mentinand in acelasi timp identitatea lor comunitara pe care o pasteaza cu devotament. In comunitate, barbatii tricoteaza de la varsta de 8 ani, in timp ce femeile tes la razboi. Asistam la o demonstratie live in care ne prezinta vesmintele lor traditionale si apoi danseaza pentru noi, acompaniati de faimoasele flauturi si tobe. La finalul expozitiei se deschid niste tejghele pentru a vinde palarii, esarfe, manusi, fete de masa, bratari, fiecare produs fiind marcat cu un numar care reprezinta familia care a realizat articolul.

Admiram panorama, in dreapta noastra este Amantani cu verdele stralucitor al plantelor autohtone si peste tot in jurul nostru se reflecta albastrul cobalt al lacului Titicaca: in bazinul celui mai inalt lac navigabil din lume, singurul lucru care se reflecta in apa este cerul, ca intr-un joc de oglinzi.

In urmatoarea zi ne trezim devreme caci ne asteapta un traseu lung pana la Cuzco, de circa 10 ore, cu autocarul turistic pe Drumul Soarelui, insa prin alternarea opririlor cu vizite scurte si sansa unui ghid bun pe acest autocar, timpul se va scurge repede fara sa fie impovarator.

Iata-ne ajunsi la Cuzco. Dupa un check-in rapid, tresalta in mine o emotie a descoperirii imprejurimilor, cazati fiind in plin centru, la cativa pasi de Plaza de Armas. Suntem la 3400 m si simtim aerul rarefiat in timp ce mergem pe Calle Santa Clara, pe portiunea scurta pana ajunge drumul in peisajul magnific al Plaza de Armas.

Era intuneric deja atunci cand am ajuns noi si se putea lesne observa cum mii de case construite una peste alta lumineaza partile muntilor care inconjoara Cuzco: arata precum macheta ieslei de Craciun. Facem o oprire pentru a vedea Bazilica Menor de la Merced, apoi ajungem in piata principala. Am patruns direct in centrul dreptunghiului urias, chiar aici unde Pizarro a declarat cucerirea orasului de catre spanioli si infrangerea incasilor. Pentru a avea o privire de ansamblu, ne pozitionam langa fantana care improasca jeturi de apa si are in varf statuia lui Pachacutec, ultimul imparat incas reprezentat cu bratul intins, gest sacral rezervat celor care conduc un intreg popor. Suveranul se afla astazi aici, in centrul vechiului sau imperiu si cu fata spre catedrala sacra a dusmanilor sai, de parca acea epoca nu s-ar fi incheiat inca. Piata a preluat numele stravechi de Huacaypata deoarece recucerirea identitatii sale trece si prin recuperarea toponimiei stravechi Quechua care exprima mandria bastinasilor. Observam in continuare cu atentie cladirile care inconjoara piata: pe doua laturi sunt arcade lungi cu balcoane mari din lemn fin sculptat, pe cealalta latura catedrala in stil baroc, apoi alte structuri in stil colonial amestecate cu vestigii ale zidurilor vechi din epoca incasilor. 

Suntem aici de cateva ore si nu am vazut prea multe, dar avem senzatia clara ca suntem in cel mai frumos oras pe care il vom vedea in Peru. Cuzco exprima bine toata esenta Perului: biserici maiestuoase, ramasite de ziduri incase impunatoare si alei pietruite care se intersecteaza cu strazi coloniale somptuoase. Am vizitat cele mai de seama monumente din vremea incasilor, printre care Templul Koricancha ori situl arheologic Sacsayhuaman, cetatea misterioasa care parca sfideaza timpul. Cuzco este un amestec fascinant de vestigii precolumbiene si arhitectura coloniala, dar emblema fuziunii dintre cele doua culturi este vizibila in Templul Koricancha. Privit din exterior, rezuma perfect ceea ce se ascunde in spatele zidurilor groase: structura actualei biserici si a manastirii dominicane se sprijina pe temeliile solide ale vechilor temple incase dedicate lunii, stelelor, curcubeului si tunetului. 

Dupa ce am aflat atatea secrete ingineresti ale incasilor, am iesit la o plimbare de seara in cartierul San Blas. Aceasta zona se afla pe colina cuprinsa intre strazile paralele Carmen Alto si Bajo. Este cartierul artistilor care a avut un boom in ultimii ani, exista aici multe magazine de artizanat, mici restaurante si locuri de cazare pentru backpackers. Din cate am vazut, este o zona putin hipster. asa cum poti gasi in toata lumea, dar impatimitii de suveniruri nu vor face achizitii bune aici, preturile de la Mercado San Pedro sunt mult mai avantajoase. Cea mai interesanta parte a cartierului este plimbarea care trebuie facuta urmand poteca lunga pietruita Tandapata: o banda pietonala ingusta care serpuieste prin alei si scari. Izolata de trafic, colindand intre ziduri megalitice, canale de irigatii si ramasite de decoratiuni incase, ai impresia ca te intorci inapoi in timp. A fost apreciata de turisti plimbarea in aceasta zona a orasului si la intoarcere am traversat Sunturwasi si Hatunrumiyoc, o alee dubla Inca, lunga si importanta  care se termina in Plaza de Armas. 

A doua zi urma sa avem o calatorie lunga cu masina prin Valle Sagrado, Valea Sacra a Incasilor, pentru a ajunge la trenul care ne va duce la punctul culminant al acestui itinerar: Machu Picchu. Valea se caracterizeaza prin faptul ca are conditii cu totul deosebite, precum un climat excelent, terenuri foarte fertile si apele raului sacru al incasilor, Vilcanota (in quechua, lucru sacru sau minunat), care in amonte, in orasul Urubamba, isi schimba numele in Raul Urubamba. Descoperim si pe aceasta vale maiestria incasilor la constructiile terasate de la siturile arheologice de la Pisac si Ollantaytambo.

Dupa serpuirea trenului care ne duce printre munti la punctul de plecare catre Machu Picchu, Aguas Calientes, poposim seara in aceasta mica asezare care arata mai degraba ca un outlet pentru utilizarea si consumul turistilor care sunt acolo numai pentru Machu Picchu.

Ajunsi la prima lumina a diminetii, ne-am putut bucura de acea atmosfera misterioasa care invaluie situl si il face absolut unic. Am ramas literalmente fara cuvinte si, daca nu aveti probleme deosebite cu ceasul desteptator, va recomand cu caldura trezirea matinala. Drumul pentru a ajunge in varf este neasfaltat si uneori pietruit, autobuzul zvacneste prin “poiana” luxurianta. Din cand in cand intalneste cate un coleg care defileaza in sens opus, dar fiecare stie cine are prioritate in functie de spatiul de manevra. Se poate intampla sa vezi un autobuz oprindu-se la marginea unei prapastii: pentru cei care sufera de vertij nu va fi o calatorie placuta. Odata ajunsi la intrare, se prezinta biletul si pasaportul. Un lucru de remarcat si pe care ni-l explica si ghizii nostri: in interiorul sitului arheologic nu exista toalete. Ele pot fi gasite doar la portile de acces. Tineti cont de acest lucru, mai ales daca intentionati sa vizitati si Huayna Picchu. 

Cetatea straveche incasa se dezvaluie incetul cu incetul pana cand isi arata toata magia facuta din istorie, natura, spiritualitate si mister.

Machu Picchu a fost anuntat lumii de catre arheologul Hiram Bingham in 1911. Este considerat orasul pierdut al incasilor deoarece nu este mentionat niciodata in cronicile cuceritorilor spanioli. Dar asta nu inseamna ca a fost descoperit la inceputul secolului al XX-lea. Situl fusese anterior praduit de jefuitori, iar cand Bingham a sosit cu expeditia sa, a gasit chiar si niste tarani care traiau si lucrau in orasul sacru.

Situat la o altitudine de 2430 m, in mijlocul unei paduri tropicale montane, intr-un peisaj de o frumusete dezarmanta, Machu Picchu este impartit in doua sectoare: cel agricol, pozitionat pe terase construite in fata cladirilor, si cel urban, structurat la randul sau intr-o sectiune de nord folosita in scop religios si o sectiune de sud cu magazine si case in care locuiau muncitori si soldati si intr-o zona care gazduia nobilimea si imparatul (aici s-a gasit mausoleul regal).

Probabil ca am fost destul de norocosi sa vedem cea mai incredibila creatie a Imperiului Inca in apogeul gloriei sale! Situl, construit aproximativ in anul 1460, este o bijuterie inginereasca, data fiind zona de constructie ce se prezinta mai putin ospitaliera.

Calatoria in Peru reprezinta o calatorie de descoperire a unei civilizatii, cea a incasilor, pe cat de fascinanta, pe atat de misterioasa. Nu a mai ramas mare lucru din acest popor, avand in vedere munca atenta de stergere a urmelor de catre conchistadorii spanioli, dar Cuzco si Machu Picchu mai au cate ceva de spus.

Mai adaug cateva lucruri despre aceasta tara extraordinara. Oamenii sunt foarte amabili si mereu gata sa  dea o mana de ajutor. Nu am gasit delincventa de temut descrisa in unele ghiduri, poate trebuie doar sa fii putin atent. Peisajele sunt foarte variate, de la mare la desert, de la cultivarea terasata la Anzi, munti, lacuri, rauri, multa natura inca intacta. 

Iar in final mai spun atat: trebuie sa pleci in Peru sa descoperi!